materiale realizate de Alexandra Listrat în satul Sarichioi din Dobrogea.

Domnul Pima Bejenaru este profesorul meu de harmoșcă. Are vârsta de 56 de ani. Îmi place enorm de mult felul lui de a explica, deoarece îți arată ori de câte ori ai nevoie, până înțelegi. E o fire blândă și bună la suflet.

După ce am făcut acest interviu cu el am înțeles cât de mult efort a depus pentru a reuși să ajunga cine este acum. Am început să îl respect mult mai mult, știind că eu pot găsi o melodie la un search distanță, iar dânsul a parcurs 50 km pentru ea. A avut și are o ambiție enormă.

Interviu cu Pimon Bejenaru, iunie 2020, Sarichioi.

Cum ați început să cântați? Și cine v-a sugerat asta?

Nu-mi aduc aminte cine mi-a sugerat, dar cred ca a venit din inimă. Era un profesor de chitara și fizică-chimie care învăța copiii din Sarichioi contra-cost să cânte la chitara… Eu eram prin clasa a 5-a și n-am putut să plătesc orele, dar un coleg de clasă făcea ore cu el și când a ieșit l-am rugat să îmi arate câteva acorduri, ce a învățat. Atunci el mi-a arătat o melodie pe două corzi, „Atunci când războiul s-a sfârșit”. Am învățat să acordez chitara pe melodia asta și așa am început să învăț la chitară. (spune el cu nostalgie)

Deci chitara e primul instrument la care ați învățat să cântați?

Da, e primul instrument.

La câți ani ați învățat să cântați la harmoșcă?

La harmoșcă am învățat să cânt mai târziu, înainte de harmoșcă am învățat la acordeon. La acordeon am învățat notele… Un văr de-al meu învăța la acordeon: am apucat acordeonul și am cântat si eu puțin. Dar la harmoșcă am învățat să cânt pe la 14-15 ani.

Cum v-ați simțit când ați cântat pentru prima data la harmoșcă? Care a fost senzația?

M-am simțit în al nouălea cer. Harmoșca este cel mai frumos instrument pe care l-am simțit eu în sufletul meu. Față de chitară și de acordeon suna cel mai frumos, așa mi s-a părut mie.

Ați învățat sa cântați singur?

Da, furam melodiile de la unii, de la alții…

Care e unul din cântecele dumneavoastră preferate?

Toate cântecele sunt preferate, dar e un cântec pe care l-am compus pentru părinți „Spi papașa, spi mamașa” (Dormi tăticule , dormi mămico). E un cântec așa, mai trist, dar mie îmi place.

Videoclip cu Pimon Bejenaru din arhiva personală.

Ce emoții vă stârnește cântecul?

Îmi aduce aminte de părinți

Care a fost cel mai frumos moment al dumneavoastră cu muzica?

Atunci când mi-am făcut chitară dintr-o scândură și am întins corzile de la vița de vie, din sârme.

Și chiar funcționa?

Da, și cântam “Trei culori cunosc pe lume” pe 2 corzi!…

La cine sau la ce ați renunțat de-a lungul anilor pentru muzică?

La mâncare. Am luat banii și mi-am luat chitara. Și toți banii pe care i-am avut i-am investit în chitară. N-am mâncat o lună de zile decât… Mă duceam în pădure, pe-atunci lucram în Sibiu, și adunam mere și varză și am mâncat asta toată luna.

La ce instrumente mai știți să cântați?

La orgă, la chitară, la acordeon, la tobe… în afară de harmoșcă.

Care a fost cel mai important moment pe care l-ați avut cu muzica?

P: Cel mai important moment cu muzica a fost când am devenit coordonatorul grupului „Landâș” și am început să învăț… am simțit cea mai mare bucurie că puteam să îi învăț și pe alții.

Aproximativ, în ce an s-a întâmplat asta?

Prin 1994.

Care a fost cel mai greu moment din viața dumneavoastră?

Pierderea părinților prin ’75, într-un accident rutier.

Ce v-a făcut sa începeți să învățați copii să cânte la diferite instrumente?

Am vrut sa transmit ce am învățat eu. Eu am făcut Școala Populară de Arte deja mai târziu, după ce am învățat să cânt la instrumente. Eu școala am făcut-o la orgă; am vrut să-i învăț pe copii să cânte – bine, nu toți, nu orice albină face miere – dar le-am sărit în ajutor majorității celor care au vrut.

Ce părere ați avut despre mine când am venit la prima repetiție?  

Eu am avut o părere foarte bună despre tine, pentru că am cântat cu tine în Spania o dată și mi-am zis că fata asta o să învețe să cânte, am simțit eu asta în sufletul meu.

Deci vedeați potențial în mine…

Desigur!

Ce planuri de viitor aveți?

Eu compun foarte mult, dar nu le public în online. Vreau să scot un CD cu melodiile mele pe viitor, dar nu știu încă momentul… în viitorul apropiat.

Ați avut obstacole cu muzica? Cum le-ați depășit?

Hmm, obstacole cu muzica nu prea am avut…

Ați avut momente în care ați vrut să renunțați?

Nu! Niciodată n-am avut momente în care să vreau să renunț la muzică. Poate la nunți da, dar la muzică – niciodată. Adică, eu cânt în fiecare zi. Am eu un program seara, când fie cânt, fie compun.

Ce părere aveți despre faptul că acum puteți înregistra ideile sau cântecele la orice pas, dar în trecut era foarte greu să faceți asta?

Da… înainte era greu… țin minte că înainte era unul Searioja (Sergiu) care cânta la Slava Cercheză, iar eu voiam o melodie. Melodia era „Ne Nada Pecialița” (Nu trebuie să te întristezi) și îmi plăcea forte mult. Și m-am dus seara cu bicicleta (50km) și am ajuns acolo, în fața căminului și stăteam cu pixul și cu carnețelul. El începea să cânte, iar eu scriam piesa, dar nu puteam să o scriu pe toată pentru că… el o cânta. Și după așteptam după ora 2-3 dimineața când nu repeta ca să completez versurile. Și când toată melodia era completă,  mă suiam pe bicicletă și plecam spre Sarichioi dimineața. Așa adunam eu melodiile. Acum e simplu de tot, acum ai căutat, găsești melodia – îți arată versuri, note, tot. Numai să vrei!

Cu o putere și un talent de neegalat, Vasile Soporan a trăit, cântat și dansat o viață întreagă în Frata.
"Eu dansez de aproximativ 3 ani, dar pot spune că știu să joc dintotdeauna. În familia mea jocul curge prin vene."
"Poate dacă aș fi locuit altundeva nu aș fi învățat să cânt la fluier, n-aș fi avut acest interes sporit pentru tradiție si pentru muzica tradițională, pentru că îmi închipui că o parte din chestia asta a fost că eu în sine n-am avut parte de ea când eram mic."

Comments are closed

© 2020 copyright crescutpemuzica