Mă numesc Jecan Darius, am 15 ani (abia împliniți în iulie) și sunt dansator în cele două ansambluri din comuna Frata. Am îndrăgit dansurile populare încă de mic copil (se împlinesc 5 ani de cand am început serios să merg la dansuri) și fac tot posibilul să duc tradiția mai departe 🙂

Aici puteți asculta un playlist cu melodii dragi mie.

Dansul popular a ajuns să fie unul dintre lucrurile care mă fac fericit în  viață, simt că nu am greșit alegând să merg pe acest drum. Atunci când dansez, din momentul în care muzica începe să cânte piesa aia ce îmi zburlește părul, nu mă mai pot gândi la lucruri negative — cum ar fi faptul că aș putea oricând să greșesc. Uit de toate grijile și pierd noțiunea timpului, astfel pătrund într-o altă lume, unde nu aud decât muzica ce iese din vioara bătrană care ne cântă. În acele momente nu pot să simt altceva în afară de extaz și bucurie, fără de care dansul nu ar mai avea niciun gust. Simt ca o sete: deși sunt destul de obosit după un joc mai lung ca durată, setea îmi cere mai mult, și mai mult, iar eu, cum nu mă pot opune pasiunii cu care dansez, simt că oricât aș dansa, parcă tot nu e îndeajuns. De aceea mi se întamplă, de fiecare dată când cobor de pe scenă, să nu îmi dau seama ca am fost de fapt acolo și am dansat, și astfel să îmi doresc să mă întorc înapoi.

Pentru mine, tradițiile au ajuns la un nivel de sacralitate. Am ajuns să nu mă pot gândi că nu o să mai continui să fac dansuri populare, așadar ele ocupă un loc extrem de important în viața mea. De fiecare dată când mă gândesc la transmiterea tradițiilor, îmi aduc aminte de ce îmi povestea unul dintre vârstnicii de la mine din sat: 

„În vremea când eram eu tânăr, era o rușine să nu știi să joci, mai ales duminica la joc în sat. Și, tot așa, era mare lucru să fii renumit între jucăuși, că altfel te vedea și cunoștea lumea și măr se mai mândreau părinții… d-apăi mândrele…”

Dorind să vă învăț și pe voi unul dintre dansurile mele preferate, am făcut acest tutorial împreună pentru coregrafia de la “Românește” împreună cu partenera mea Vanesa Pop.

Film realizat de Darius Jecan și Vanesa Pop, iulie 2020.

Chiar dacă în zilele noastre dansurile nu mai sunt ceva de apreciat atât de mult ca înainte, mă lupt cât de mult pot să duc tradiția asta mai departe, încercând să ajung pe culmile succesului, totodată îndrumându-i și pe alții să să urmeze această cale în viață. Nu știu încă ce meserie voi urma în viitor, însă mi-ar plăcea să fiu și instructor de dansuri tradiționale. Scrisoarea de mai jos reprezintă ceea ce i-aș spune elevului meu în prima zi de cursuri:

Salut! Acum este prima dată când experimentezi dansurile populare… Îți garantez că o să îți placă din prima. Dansurile sunt ceva de care, odată ce te apuci, îți este foarte greu să te lași. Nu este obligatoriu să ai talent pentru asta, trebuie doar să perseverezi și să îți dorești cu adevărat să ajungi departe și ai să vezi că o să reușești să ajungi acolo unde ți-ai propus. Te asigur că, în final, vei fi mândru de realizările tale, dar mai ales atunci când îți vei da seama că, de fapt, prin faptul că ți-ai însușit ceva atât de sacru, ai dus tradiția mai departe, oferind și altora șansa să descopere splendoarea dansului.

Pentru că provenim din regiunea istorică numită Câmpia Transilvaniei, îți voi arăta, bineînțeles, dansuri specifice aceste zone și, pentru că localitatea de unde provin este Frata, te voi învăța dansurile pe care și eu, la rândul meu, le-am învățat de la păstrătorii de tradiții. Pentru început, trebuie să știi că prima-prima dată se începe cu „Româneștele”, care la rândul lui se împarte în trei categorii: „de preumblat”, „de învârtit” și „în ponturi” (interpretându-se în ordinea în care le-am enumerat); urmează „târnăveana”, un joc doar pentru băieți, după care se încheie cu „în două laturi” sau „pe doi pași”, iar la urmă vin „hartagul” sau „răsura”, care pot dura oricât, în funcție de varietatea de melodii cunoscute de ceteraș sau de rezistența lui.

Cu o putere și un talent de neegalat, Vasile Soporan a trăit, cântat și dansat o viață întreagă în Frata.
"Eu dansez de aproximativ 3 ani, dar pot spune că știu să joc dintotdeauna. În familia mea jocul curge prin vene."
"Poate dacă aș fi locuit altundeva nu aș fi învățat să cânt la fluier, n-aș fi avut acest interes sporit pentru tradiție si pentru muzica tradițională, pentru că îmi închipui că o parte din chestia asta a fost că eu în sine n-am avut parte de ea când eram mic."

Comments are closed

© 2020 copyright crescutpemuzica